Scrisoare pastorală a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale la luminosul Praznic al Pogorârii Duhului Sfânt
Preacuviosului și Preacucernicului Cler, Cinului monahal și poporului binecredincios din cuprinsul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale,
Har, milă și pace de la Milostivul Dumnezeu, iar de la noi, părintești binecuvântări.
Preacuvioși şi Preacucernici Părinți, Iubiți credincioși,
Astăzi toată obștea creștinească cea dreptslăvitoare prăznuiește pogorârea Sfântului Duh și întemeierea Bisericii. După Înălțare, Sfântul Evanghelist Luca spune că apostolii s-au întâlnit în ceea ce el numește „încăperea de sus” (Fapte 1, 13), că l-au ales pe Matia în locul lui Iuda care L-a trădat pe Iisus (Fapte 1, 26) și că toți „stăruiau în rugăciune împreună cu femeile și cu Maria, mama lui Iisus, și cu frații Lui”. (Fapte 1, 14). Este importantă pentru noi această descriere. Putem deduce cu ușurință că, atunci când Sfântul Evanghelist Luca scrie despre Pogorârea Duhului Sfânt, același grup „erau toți împreună în același loc” (Fapte 2, 1). Duhul Sfânt S-a pogorât „în chip de limbi de foc” (Fapte 2, 3) peste cei doisprezece apostoli, care vor deveni solii privilegiați ai Evangheliei. El S-a revărsat și asupra întregului grup – „și s-au umplut toți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi” (Fapte 2, 4). Prin urmare, misiunea de propovăduire a Evangheliei este o misiune specifică clerului hirotonit, episcopilor și preoților, dar această responsabilitate este, într-un anume fel, și pe umerii tuturor celor botezați. Toți cei prezenți la Ierusalim la Cincizecime, în frunte cu Maica Domnului, femeile mironosițe și mulți frați adunați acolo au devenit mesagerii adevărului Evangheliei Domnului Iisus Hristos. Acest mesaj este confirmat de Sfântul Apostol Pavel, care folosește imaginea trupului pentru a arăta că fiecare mădular își are locul lui și că fiecare primește darul Duhului Sfânt pentru binele tuturor (1 Cor. 12, 4-31). Lucrarea Duhului Sfânt a fost îndreptată de la început înspre toate neamurile, în mijlocul cărora cuvântul Evangheliei se răspândește fără limite, după cum spune Mântuitorul Însuși (Matei 28, 19), până la marginile pământului, aducând tuturor celor care Îl primesc iertare și vindecare, făcându-se vădită mila cea mare a Părintelui ceresc. Dar lucrarea Duhului Sfânt se îndreaptă și spre cei din interiorul Bisericii, cei botezați, purtători în lume ai lucrării Duhului care sălășluiește în ei. Persoana botezată vede și simte o putere și o îndrăzneală care nu vin de la sine. Fiecare creștin botezat este călăuzit de Duhul Sfânt spre o experiență unică de părtășie cu Hristos Cel Înviat din morți. De acum înainte, el nu poate să nu împărtășească și altora această bogăție lăuntrică, care dă sens vieții. Acțiunea Duhului s-a manifestat cu putere în ziua Cincizecimii și a continuat în veacurile următoare, ajungând până la noi. Cei doisprezece apostoli au trecut de la starea de ucenici înspăimântați și înfricoșați, la starea de predicatori înflăcărați. Ei au propovăduit, cu timp și fără de timp, că Iisus, Cel care fusese răstignit, a înviat, că El este Cel așteptat, că Dumnezeu L-a numit Domn, pentru a da viață tuturor celor care se vor apropia de El și Îl vor primi cu credință și pocăință sinceră - „noi nu putem să nu vorbim de cele ce am văzut și am auzit” (Fapte 4, 20), au spus ei în fața sinedriului. La fel și ceilalți ucenici s-au adunat, au pus totul în comun, s-au sprijinit unul pe celălalt, dând mărturie despre o viață transformată de iubirea tămăduitoare a lui Dumnezeu (Fapte 2, 41-47). În același chip nici noi nu putem să nu vedem lucrarea Duhului Sfânt manifestată în lume și în Biserică. Cu toate dificultățile pe care le întâmpinăm în epoca noastră, și cei mai în vârsta și cei mai tineri, avem convingerea că Domnul este la cârma corabiei și nu ne abandonează, ducându-ne pe toți la limanul liniștit al Împărăției Cerurilor.
Iubiți credincioși,
Anul 2023 a fost proclamat, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca „An omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „An comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)” în Patriarhia Română. Aprofundând tematica omagială, descoperim că slujirea celuilalt înseamnă suportul și structura după care suntem alcătuiți, ca o construcție duhovnicească în procesul personal al desăvârșirii în Hristos, Slujitorul tuturor. În acest sens avem de regândit continuu felul în care considerăm și ne îngrijim de persoanele vârstnice, aflate în suferință și singurătate, de slujirea fraților și surorilor noastre, „frați și surori” ai lui Hristos, Cel ce poartă suferințele noastre și suferă pentru noi. Cealaltă temă comemorativă, legată tot de slujire, este cea a imnografilor și a cântăreților bisericești. Dacă tema slujirii vârstnicilor este una în planul vizual-activ, cea a imnografilor și a cântăreților bisericești este una în planul auditiv-contemplativ. Prin textele liturgice și intonările aferente, ca rod al rugăciunii trăite în Biserică, credincioșii gustă experiența întâlnirii cu Dumnezeu, ca iradiere a slăvitei Sale prezențe. Imnografii sunt cei care au compus textele liturgice, urmare a unor adânci meditații și rugăciuni, din cuprinsul Sfintei Scripturi, iar cântăreții sunt cei care le interpretează și le „dăruiesc”, prin cântarea lor, credincioșilor. Prin această lucrare comună, darurile se completează și se articulează în „trupul tainic al lui Hristos” (Biserica), ca o viață în lumina harului iubirii nemăsurate, revărsate spre toți cei care răspund chemării și se dăruiesc lui Hristos.
Iubiți credincioși,
Așa cum deja a devenit o tradiție bună și de împreună-ajutorare, în această zi de sărbătoare și de întemeiere a Bisericii organizăm o colectă pentru susținerea tuturor proiectelor pastorale, misionare și sociale ale Mitropoliei noastre. De aceea, vă îndemnăm cu toată dragostea, ca fiecare, cum vă lasă inima, să sprijiniți prin dragostea dumneavoastră lucrarea misionară a parohiilor, mănăstirilor și a eparhiilor noastre din Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale, pentru ca, în felul acesta, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, „să putem să aducem mângâiere şi noi celor care se află în tot necazul” (II Cor. 1, 4). Fie ca Harul Duhului Sfânt cel trimis lumii de către Fiul lui Dumnezeu Cel înălțat cu trupul la cer, ca Mângâietor și călăuzitor la tot adevărul (In. 16, 13), să se pogoare cu îmbelșugare asupra noastră a tuturor, spre înnoirea vieții și spre a noastră mântuire!
Ai voștri ierarhi şi păstori şi de tot binele cel spre mântuire doritori, † Mitropolitul IOSIF al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale
† Episcopul SILUAN al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
† Episcopul TIMOTEI al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei
† MARC NEMŢEANUL Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale
† ATANASIE DE BOGDANIA Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei
† TEOFIL DE IBERIA
Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei
Dată la reședința noastră din Paris,
la Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt,
4 iunie, anul mântuirii 2023.
Comentários