PAROHIA
ANTWERPEN
Școala Parohială Antwerpenița
Începând cu anul 2014, în cadrul parohiei noastre s-a dezvoltat o școală parohială care a cunoscut o creștere semnificativă. Aceasta are ca principale activități organizarea de cateheze, promovarea culturii tradiționale prin dansuri și port popular, predarea limbii române, precum și desfășurarea unor diverse ateliere menite să îmbogățească viața liturgică și culturală a copiilor din comunitatea noastră.

Misiunea noastră
Misiunea noastră este să păstrăm vie și neclintită credința strămoșească și să îndrumăm copiii și tinerii din zona Antwerpen pe calea unei creșteri frumoase, învăluite în valori creștine autentice. Ne propunem să-i ajutăm să-și descopere și să-și prețuiască identitatea, să cunoască adânc învățăturile și tradițiile sfinte ale părinților și bunicilor lor, trăindu-le cu evlavie și iubire, ca pe o comoară de neprețuit ce le aparține.
.jpeg)

